John McAfee, creatorul cunoscutului antivirus, și-a luat viața

John McAfee, creatorul antivirusului cu acelaşi nume, și-a luat viața într-o închisoare din Barcelona, în urma unei decizii judecătoreşti de extrădare în Statele Unite, unde era acuzat de evaziune fiscală, scrie BBC.

Poliţia catalană a anunţat că medicii au încercat să-l resusciteze, dar n-au reuşit să-i salveze viaţa.

Într-un comunicat de presă, poliţia spune că „toate indiciile arată că McAfee şi-a luat singur viaţa”:

Decesul său sa a fost anunţată la câteva ore după ce Curtea Naţională a Spaniei a aprobat extrădarea lui în Statele Unite, unde acuzaţiile de evaziune fiscală ar fi putut duce la o pedeapsă de până la 30 de ani.

McAfee, care şi-a făcut averea vânzând software antivirus, a fost arestat pe aeroportul Barcelonei în octombrie anul trecut şi ţinut în custodie în aşteptarea rezultatului audierilor de extrădare.

Procuratura din Tennessee, SUA a afirmat că McAfee nu a depus declaraţii fiscale din 2014 până în 2018, în pofida faptului că a încasat ”venituri considerabile” din mai multe surse.

Potrivit unui rechizitoriu din 15 iunie, McAfee ar fi câştigat milioane de dolari din susţinerea de conferinţe, consultanţă, promovare a criptomonedelor şi vânzarea drepturilor la povestea sa de viaţă pentru un documentar.

Actul de acuzare nu pretindea că McAfee ar fi primit venituri în legătură cu McAfee Associates. Compania a fost vândută către Intel în 2011.

Într-o audiere video la începutul acestei luni, McAfee a susţinut că acuzaţiile împotriva sa sunt motivate politic şi a spus că îşi va petrece restul vieţii în închisoare dacă va fi returnat în SUA.

În martie, McAfee a fost de asemenea acuzat de o ”înşelătorie” în criptomonede în valoare de 13 milioane de dolari, după ce ar fi atras victimele pe Twitter.

______________

John McAfee s-a născut în 1945 la o bază a armatei SUA din Marea Britanie, iar apoi a crescut în Virginia.

După ce a lucrat ca programator şi proiectant de software pentru mai multe companii, inclusiv NASA, a început să dezvolte software pentru combaterea viruşilor.

În 1987, a fondat McAfee Associates, o companie de antiviruşi pentru computere. În cele din urmă, Intel a cumpărat McAfee şi a schimbat numele mărcii – ceva despre care McAfee şi-a exprimat mulţumirea.

În august 2009, The New York Times a scris că averea sa personală a scăzut de la 100 de milioane de dolari la 4 milioane de dolari. El s-a mutat în Belize şi a vrut să găsească utilizări medicinale pentru plante pe terenul său.

La conferinţa DEF CON din LA, din august 2014, el i-a avertizat pe americani să nu folosească smartphone-uri – sugerând că aplicaţiile sunt folosite pentru a spiona clienţii care nu citesc acordurile regulile de confidenţialitate.

El a anunţat că va căuta să obţină funcţia de preşedinte al Statelor Unite, în campania prezidenţială din 2016, drept candidat al Partidului Libertarian. A pierdut nominalizarea Partidului Libertarian în faţa lui Gary Johnson.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.