Fintech-ul multi-licențiat CAPEX lansează, oficial, în România, CAPEX Invest, special creat pentru cei ce-și doresc să investească în acțiuni

Fintech-ul multi-licențiat CAPEX.com lansează, oficial, în România, CAPEX Invest, special creat pentru cei ce-și doresc să investească în acțiuni, potrivit unui comunicat de presă.

Pe lângă cele peste 5000 de acțiuni globale deja existente în oferta CAPEX.com, au fost adăugate 130 dintre cele mai importante și active ETF-uri tranzacționate pe piața americană, se mai arată în comunicat.

CAPEX.com, broker fintech global multi-licențiat, înregistrat la ASF și cu prezență fizică în Romania, adaugă servicii de investiții în peste 5000 de acțiuni listate la 10 burse majore din SUA, UE și Regatul Unit, și peste 130 de fonduri tranzacționate la bursă (ETF-uri) pentru a oferi o experiență de tranzacționare completă, într-o “super-aplicație financiară”, mai precizează compania.

CAPEX Invest anunță că vine cu o promoție de lansare disponibilă inclusiv clienților din Romania:  aceștia pot primi o acțiune gratuită, la alegere, dintr-o listă de companii cunoscute precum Dell, Cisco, Pfizer, Intel, sau HP.  Există și o promoție de tranzacționare fară comision, în funcție de tipul de cont ales.

Octavian Pătrașcu, antreprenor român și fondator al CAPEX.com, declară: “În ultimii doi ani, obiectivul nostru principal a fost acela de a dezvolta o aplicație care să se potrivească nevoilor financiare ale investitorului retail modern. Lansarea CAPEX Invest este cel mai recent pas în acestă direcție. Suntem pe deplin conștienți de faptul că investițiile în acțiuni reprezintă angajamente financiare semnificative, tocmai de aceea oferim investitorilor noștri cele mai bune oportunități de diversificare a portofoliilor de investiții. “

Directorul sucursalei CAPEX.com România, Horia Păcurar” Pe măsură ce un număr tot mai mare de oameni realizează care sunt beneficiile implicării active în piețele financiare, se conturează și nevoia unei aplicații ușor de utilizat, cu soluții eficiente de tranzacționare. CAPEX.com oferă oportunități de investiții în peste 7000 mii de active disponibile în CAPEX WebTrader.”

Compania anunță că, odată cu ultimele update-uri, platforma de tranzacționare include acum peste 7000 de instrumente, printre care peste 5000 de acțiuni, peste 130 de ETF-uri și mii de CFD-uri pe toate clasele majore de active.

***

CAPEX.com este un brand fintech operat de Key Way Investments Ltd., companie autorizată și reglementată la nivel european de Cyprus Securities and Exchange Commission (licența nr. 292/16), având sucursala din România înregistrată la Autoritatea de Supraveghere Financiară din România (ASF).  Infrastructura tehnologică și condițiile de tranzacționare transparente au propulsat CAPEX.com în topul cei mai respectați brokeri de pe scena internațională.

Puteti investi la bursa prin platformele:

Recomandare: Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre investitiile din portofoliu!

binance-banner-1024x127.jpg


Vrei sa te ajut sa gasesti raspunsul la intrebarile tale referitoare la investitiile la bursa ? Contacteaza-ma printr-un mesaj privat pe facebook, scrie-mi un email la adresa mentor@paulmaior.ro, sau completeaza formularul de aici: https://bit.ly/2PvDpKZ

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.